MINCIUNEL ŞI GOGOŞICĂ



Minciunel şi Gogoşică,
Doi căţei de curticică,
De mici erau prieteni buni,
Chiar de când erau doar pui.

Veseli tare, jucăuşi,
Năzbâtioşi şi ghiduşi,
Mai mereu se fugăreau,
Lătrau şi se zbenguiau.

Minciunel, ştiu, aţi ghicit:
Era bun la “înflorit”:
Dintr-o mică întâmplare
El crea poveste mare!

Gogoşică, ce să spun:
Când găsea, înfuleca
Gogoşele cu magiun;
Tare greu se mai oprea!

Dar să ştiţi, cu toate astea,
Paznici buni se dovedeau:
Nimeni nu intra în curte
Fiindcă tărăboi făceau!

Şi păzeau cu străşnicie
Curtea-n care se jucau,
Iar stăpânii, mândri tare
Foarte mult i-apreciau.

Căci căţeii, chiar micuţi
Erau tare de ispravă,
Chiar de se-agitau cu joaca,
Nu dădeau-napoi la treabă!


carmina_carmencita@yahoo.com

Postări populare

PRIMA ZI DE ŞCOALĂ

ŞORICEII BUCĂTARI

PRIETENI BUNI

GĂRGĂRIŢELE LA ŞCOALĂ

PAPAGALUL GALBEN

TRENUL VACANŢEI

PĂCĂLITORUL PĂCĂLIT

GĂLUŞCĂ ŞI DOVLECEL

SOLUL JUPITERIAN