IERBARUL


Azi, de ziua mea, în dar,
Am primit un mic ierbar
Trebuie, cu grijă mare,
Să culeg câte o floare,

Rămurele, frunzuliţe,

Muguraşi, lăstari şi viţe,
Cu mult drag le voi presa
Şi-n album le-oi aşeza.

În grădină-am flori o mie,

Culori multe, ce magie!
Parc-ar fi un curcubeu
Iar stăpânul lor sunt eu!


Trandafiri splendizi, lalele,
Crini măreţi şi albăstrele,
Garofiţe şi sulfină,
O minune de grădină!

Din pădure pot s-adun

Frunzuliţe de alun,
De arţar şi corcoduş,
Poate dau şi de-un scoruş!

Şi adun în mica-mi carte,

Din natură – o mică parte
În timp,  amintire vie:
Un ierbar, copilărie …



carmina_carmencita@yahoo.com

Postări populare

PRIMA ZI DE ŞCOALĂ

ŞORICEII BUCĂTARI

PRIETENI BUNI

GĂRGĂRIŢELE LA ŞCOALĂ

PAPAGALUL GALBEN

TRENUL VACANŢEI

PĂCĂLITORUL PĂCĂLIT

GĂLUŞCĂ ŞI DOVLECEL

SOLUL JUPITERIAN